stubeci sn vz știubeci

stiubeci sn vz știubeci

stiubici sn vz știubeci

stubeț sn vz știubeci

știubeci sn [At: (a. 1760) SIO IIj, 338 / V: (înv) st~, stiubici, stu~, stubeț, ~ei, ~ete, ștu~, ștubete, ștubeț / Pl: ? / E: tc üstübeç] (Înv) Ceruză.

știubei² sn vz știubeci

știubete sn vz știubeci

ștubeci sn vz știubeci

ștubete sn vz știubeci

ștubeț sn vz știubeci

știubeciu n. V. ștubeciu.

ștubeciu (ștubete) n. ceruză: alifie de ștubeciu. [Turc. ISTÜBEČ, alb de ceruză].

*cerúsă f., pl. e (lat. cerussa). Chim. Ghileală, carbonat bazic de plumb. (E alb, veninos și insolubil în apă. Se întrebuințează în pictură supt numele de alb de argint, orĭ de plumb, precum și ca suliman). – Vechĭ ștubecĭ. V. stambă.

stĭubécĭ -,icĭ V. ștubecĭ.

ștubécĭ n. (turc. istubec, pop. üstübec, cerusă [d. pers. isfidag], supt infl. luĭ ștubeĭ). Vechĭ. Cerusă. – Și stĭubecĭ, stĭubicĭ, ștubeț, ștubete.

știubeci s. n. – Alb de plumb. Tc. istübec (Șeineanu, II, 338). Înv.

ȘTIUBECI s. v. alb de plumb, ceruză.

știubeci s. v. ALB DE PLUMB. CERUZĂ.

știubeci s.n. (înv.) ceruză (alb de plumb folosit la vopsele).

ștubeci, ștubeciuri, s.n. (înv. și reg.) V. știubeci.