stubeci sn vz știubeci

stiubeci sn vz știubeci

stiubici sn vz știubeci

stubeț sn vz știubeci

știubeci sn [At: (a. 1760) SIO IIj, 338 / V: (înv) st~, stiubici, stu~, stubeț, ~ei, ~ete, ștu~, ștubete, ștubeț / Pl: ? / E: tc üstübeç] (Înv) Ceruză.

știubei² sn vz știubeci

știubete sn vz știubeci

ștubeci sn vz știubeci

ștubete sn vz știubeci

ștubeț sn vz știubeci

știubeciu n. V. ștubeciu.

ștubeciu (ștubete) n. ceruză: alifie de ștubeciu. [Turc. ISTÜBEČ, alb de ceruză].

*cerúsă f., pl. e (lat. cerussa). Chim. Ghileală, carbonat bazic de plumb. (E alb, veninos și insolubil în apă. Se întrebuințează în pictură supt numele de alb de argint, orĭ de plumb, precum și ca suliman). – Vechĭ ștubecĭ. V. stambă.

stĭubécĭ -,icĭ V. ștubecĭ.

ștubécĭ n. (turc. istubec, pop. üstübec, cerusă [d. pers. isfidag], supt infl. luĭ ștubeĭ). Vechĭ. Cerusă. – Și stĭubecĭ, stĭubicĭ, ștubeț, ștubete.

ȘTIUBECI s. v. alb de plumb, ceruză.

știubeci s. v. ALB DE PLUMB. CERUZĂ.

știubeci s. n. – Alb de plumb. Tc. istübec (Șeineanu, II, 338). Înv.

știubeci s.n. (înv.) ceruză (alb de plumb folosit la vopsele).

ștubeci, ștubeciuri, s.n. (înv. și reg.) V. știubeci.