STRÎNSOARE, strînsori, s. f. I. 1. Faptul de a strînge; apăsare, presiune; încleștare. Își făcuseră țigări. Pentru cei care aveau mîinile prea umflate de strînsoarea frînghiilor, cînd fuseseră aduși, sau degetele zdrobite în bătaie, răsuceau țigări ceilalți. DUMITRIU, B. F. 157. Foarte frumos, domnule bădie, zise ea în sfîrșit, desfăcîndu-și ușor mînile din strînsoarea mea și așezîndu-se pe un scaun. HOGAȘ, M. N. 21. Se trîntește pe brînci în pat, își reazimă inima, în care simte o strînsoare nedefinită, pe mîna dreaptă, și pe cea stîngă fruntea caldă. CARAGIALE, S. 62. 2. Supraveghere strictă; îngrădire, constrîngere. Acu începe cu adevărat pentru o domniță viața, cînd scapă de strînsoare și intră în lume. Slobodă este după asta să facă așa cum îi place. SADOVEANU, Z. C. 332. Adeseori noaptea mă scol, ascult, și aud pași în păretele meu. Iată subt ce strînsoare trăiesc, Tisbe. NEGRUZZI, S. III 406. ◊ Fig. A răilor povețe Țin duhul în strînsoare. NEGRUZZI, S. II 180. 3. Faptul de a fi strîns, înghesuit; înghesuială. Din strînsoarea podurilor de peste gîrlă, lumea se revarsă spre biserica Domnița Bălașa. CAMIL PETRESCU, O. II 254. 4. (Învechit) Chin, suferință. Nu putem scăpa din foc, De-așa moarte cu necaz... De-așa moarte cu strînsori, Fără frați, fără surori. HODOȘ, P. P. 230. II. 1. (Regional) Ceea ce se adună de pe cîmp și se duce acasă, pentru a fi păstrat; recoltă. În anul acesta s-au întîmplat că omul au făcut mai multă strînsoare, decît avea în toți anii de mai nainte. SBIERA, P. 151. ♦ Bogăție, averi acumulate, bunuri. Chervane vechi, căruțe cu bucate Se duc spre munți și curg mereu din zare. Sînt mari averi domnești, strînsoarea, rodul Atîtor lacrimi și sudori cumplite. IOSIF, V. 69. 2. (Învechit) Colecție. [Viena are] o altă mare zidire unde au strînsoare de mulțime și feliurimi de monede antici, foarte vechi, și alte asemenea de mult preț. GOLESCU, Î. 50. Vrednic de pedeapsă este cel ce va fi venit în Viena și nu va fi văzut acea mare zidire întru care este strînsoare de arme. id. ib. 47.