stret sn vz stretă

STRETTO adv. (Muz.; indică modul de executare) În mod vioi, accelerat. – Cuv. it.

stretă sf [At: FILIMON, O. II, 204 / V: stret, ~etta, ~etto / Pl: ~te / E: it stretto] (Muz) Procedeu contrapunctic (final) de tratare în canon a subiectului în cadrul unei fugi.

stretta sf vz stretă

stretto sn vz stretă

STRETTO adv. (Muz.; indică modul de execuție) În mod vioi, accelerat. [Pr.: stre-, var. (după alte surse) streto] – Cuv. it.

STRETO s.m. (Muz.) Expunere în canon a subiectului într-o fugă, fiecare voce intrînd înainte de a termina vocea precedentă. // adv. (Ca indicație de execuție) Strigînd, accelerînd. [Var. (după alte surse) stretto. / < it. stretto].

STRETTO I. s. m. tehnică de compoziție, specifică muzicii baroce, care are în vedere intrarea unei a doua voci înainte ca prima să-și fi epuizat tema. II. adv. strângând, accelerând. (< it. stretto)

stretta (cuv. it. < stretto „strâns”, „spropiat”) 1. Procedeu polifonic* cu culminație în dezvoltarea materialului tematic al fugii* constând dintr-o imitație* în canon (4). Echiv. germ. Engführung („conducere strânsă”). 2. Încheierea virtuoză a unei arii* sau piese instr., asociată unei grăbiri a tempo(2)-ului.