stratificație, (engl.= stratification, bedding) structură primară rezultată în urma acumulării, materialului sedimentar sub formă de strate și → lamine, ce reflectă, în general, modul de manifestare a factorilor care controlează sedimentarea (gravitația, dinamica mediului, condițiile climatice etc.). S. poate fi: paralelă, oblică, încrucișată, convolută, gradată (→ granoclasare), ritmică etc. S. paralelă sau normală se caracterizează prin orizontalitatea laminelor și a luat naștere prin acumularea sedimentelor în medii imobile sau foarte liniștite; s. înclinată caracterizează dep. sedimentare pe substrat înclinat sau cele cu → laminație înclinată din zona mișcărilor mareice sau din cadrul dep. fluviatile și eoliene; s. încrucișată se caracterizează prin variabilitatea direcției și înclinării stratelor și a distribuției grosimii lor. Aceasta este foarte comună la sedimentele fluviale și deltaice; s. convolută, definită de prezența supr. de strat relativ regulat ondulate, este adesea efectul alunecării gravitaționale a sedimentelor, încă în stare plastică.