strănutător, ~oare [At: GRECESCU, FL. 308 / V: (înv) stărn~ / Pl: ~i, ~oare / E: strănuta + -ător] 1 a (Înv) Care strănută (1). 2 a Care produce strănutatul¹ (1). 3 sf Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă, rigidă, cu frunzele lanceolate, cu florile albe-gălbui dispuse în capitule, cu fructele achene Si: (reg) cănăcei (3), ciucurei (5), bănuți-albi, rotoțele-albe, scânteiuțe-albe (Achillea cartilaginea). 4 sf (Reg) Rotoțele-albe (Achillea ptarmica). 5 sf Coada-șoricelului (Achillea millefolium).