stolit¹, ~ă a [At: M. COSTIN, LET. I, 280/27 / Pl: ~iți, ~e / E: stol¹] (Înv) 1 Grupat în coloane, stoluri² (1). 2 Așezat în linie de bătaie.

stolit², ~ă a [At: CANTEMIR, ap. DDRF / Pl: ~iți, ~e / E: stoli²] 1 (Înv) Împodobit.

stoliță¹ sf [At: M. COSTIN, ap. GÂDEI / A și: stol~ / Pl: ~țe / E: ucr столица] 1 (Înv) Capitală (1). 2 (Înv) Reședință. 3 (Buc) Tron. 4 (Înv; pex) Scaun (24).

stoliță² sf [At: ALR II/I h 163/228 / Pl: ~țe / E: stol⁴ + -iță] (Reg) Bucătăreasă (la nuntă).

stolíță f., pl. e (pol. rus. stolica). Sec. 18. Capitală (Let 2, 337).

STOLIȚĂ s. v. capitală, reședință, sediu.

stoliță s. v. CAPITALĂ. REȘEDINȚĂ. SEDIU.

stolit¹, stolită, adj. (înv.) grupat, așezat în coloane, stoluri sau în linie de bătaie.

stolit², stolită, adj. (înv.) împodobit; gătit, dichisit.

stoliță², stolițe, s.f. (reg.) bucătăreasă (la nuntă).

stoliță¹, stolițe, s.f. (înv.) 1. capitală; reședință. 2. (reg.) tron (al lui Dumnezeu); tron pentru monarhi.