Stelian Probabil că folosirea prenumelor Stelián și Steliána se datorește în bună măsură legăturii care se face între acestea și → Stela. Cu toate că acesta din urmă a modificat chiar forma originară a numelui în discuție, Stela și Stelian sînt total diferite din punct de vedere istoric și etimologic, primul fiind creat de romani, iar al doilea de greci. Pentru a înțelege apariția lui Stylianós – etimonul numelui discutat – în onomastica creștină, va trebui să ne întoarcem către sec. 5 e.n., cînd un pustnic Simion, care ar fi trăit între c. 388 – 459, a avut năstrușnica idee să-și petreacă viața în vîrful unui stîlp; această formă de practică ascetică a făcut școală în răsăritul Europei, unde exemplul lui Simion „Stîlpnicul” a fost urmat de numeroși credincioși, deveniți „stîlpnici”. Așa se face că din gr. stylos „stîlp, coloană”, s-a format în perioada bizantină Stylianós, nume sub care a și fost sanctificat un pustnic din Adrianopole; cultul acestuia contribuie la răspîndirea numelui, ajuns și la noi prin intermediar slav. Formele cele mai vechi cunoscute din documente sînt Stelea (ctitor al bisericii cu același nume din Tîrgoviște în sec. 15, un spătar de la începutul sec. 17, a cărui amintire este păstrată și de numele unei străzi din București), Stele, apoi Stilea, Stilian, Tilian, Stelică – frecvent astăzi etc. Pentru epoca mai veche, modificarea lui -i- în -e- poate avea și alte explicații, în afara legăturii cu subst. stea). ☐ It. Stiliano, gr. Stylianós, dar și Stellianos, bg. Stilian etc.