stază sf [At: (a. 1820). DOC. EC. / V: (înv) ~asia, ~asis / Pl: ~ze / E: ngr στάσις, fr stase] 1 (Grî; îf stasis) Oprire. 2 (De obicei cu determinări care arată felul) Încetinire sau oprire a circulației unor lichide biologice sau a tranzitului materiilor fecale din organism.

-STAZĂ², -STAZIE elem. „încetare, oprire”, „stază¹”. (< fr. -stase, -stasie, cf. gr. stasis)

-STAZIE „stabilitate, staționare”. ◊ gr. stasis „oprire, încetare” > fr. -stasie, germ. id., it. -stasia, engl. -stasy > rom. -stazie.