STANCU, Zaharia (1902-1974, n. Salcia, jud. Teleorman), scriitor român. Acad. (1955). Director al Teatrului Național din București (1946-1952; 1958); președinte al Uniunii Scriitorilor (1947, 1966, 1968, 1972). A condus publicațiile „Azi”, „Lumea românească”, „Gazeta literară”. Versuri vitaliste („Poeme simple”) și elegiace („Cântec șoptit”). Romane cu implicații autobiografice, evocând în tonalități lirice aspecte dramatice ale satului dunărean de altădată („Desculț”, „Ce mult te-am iubit”), viața orășelelor în perioada interbelică („Pădurea nebună”), destinul zbuciumat al țiganilor nomazi („Șatra”). Proză picarescă („Jocul cu moartea”) sau de factură politică („Rădăcinile sunt amare”). Publicistică („Sarea e dulce”, „Pentru oamenii acestui pământ”); memorialistică („Zile de lagăr”). Traduceri din Esenin. Premiul Herder.