stambă (-be), s. f. – 1. Țesătură ușoară de bumbac. – 2. (Înv.) Teasc de tipografie. – 3. Teapă, natură, caracter. It. stampa, prin intermediul ngr. στάμπα (Cihac, II, 701; Tiktin; Gáldi 257), cf. alb. stambë. Primul sens se explică fiind vorba de țăsătură cu desene imprimate. Pentru a da în stambă „a imprima, a publica”, cf. Bogrea, Dacor., III, 737. – Der. stămburi, s. f. pl. (varietate de țesături de stambă); stămbărie, s. f. (magazin de stămburi). Este dubletul lui stampă, s. f. (imagine gravată), direct din it., der. stampilă (var. ștampilă), (pecete, parafă), din fr. estampille, var. din germ. Stempel; stampila (var. ștampila), vb. (a pune ștampila), din fr. estampiller; stampat, adj. (imprimat). Stemplu, s. n. (matriță pentru turnarea literelor de tipografie) este altă var. a germ. Stempel.