STALACTITĂ (< fr. {1}; {s} gr. stalaktos „care cade picătură cu picătură”) s.f. 1. (GEOL.) Formațiunea calcaroasă fixată prin baza sa de tavanul unor peșteri sau galerii subterane și al cărui vârf atârnă liber; formată prin depunerea carbonatului de calciu din picăturile de apă. ♦ Formă (digitală, conică etc.) de agregare a mineralelor, depusă în geode sau în alte goluri din roci. 2. Motiv decorativ de forma unei stalactite (1), folosit, mai ales în arhitectura arabă, la decorarea cornișelor.