stáhie (Mold. Munt. est), stáfie (Munt. est) și stafíe (Munt. vest. Olt.) f. (ngr. stihio [d. vgr. stoiheion] element, spirit, stahie; alb. stihi, stihĭó, stahie. V. stihie). Geniŭ (spirit) care, după credința poporuluĭ, locuĭește pin ruine și alte locurĭ fioroase: badea Ion se teme răŭ de stahiĭ! – Și stahíe, spahie și spafie (Munt. vest) și spáfie (Bz.). V. strigoĭ nălucă, schimă.