stafie f. 1. geniu păzitor al locurilor și zidurilor părăsite: zidarii obișnuiau. în nainte, spre a da tărie nouelor clădiri, de a îngropa în temelie umbra cuiva măsurată cu o trestie; se credea că cel cu umbra furată muria până în 40 de zile și devenia stafia nevăzută a casei; 2. fantomă, spectru: umbre, stafii despletite AL.; 3. fig. femeie bătrână și urîtă: să fugim până nu se trezește stafia AL. [Macedo-rom. stihie, stafie = gr. mod. STOIHEÍON (v. stihie)].