Definiția cu ID-ul 956861:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STĂVILÁR, stăvilare, s. n. 1. Construcție asemănătoare cu un baraj, care permite ridicarea nivelului apei în amonte de ea, cu ajutorul stavilelor. V. ecluză. Au construit acolo, la mare înălțime, diguri și stăvilare, iar apa Lotrului e păstrată... în lacuri artificiale. BOGZA, C. O. 372. ◊ Fig. S-arunc a patimilor valuri Din șubredele stăvilare. VLAHUȚĂ, P. 42. 2. Partea mobilă a stăvilarului (1), acționată manual sau mecanic; stavilă. O moară cu stăvilarele lăsate, cu lăptocul umflat de apă, tace și așteaptă parcă. SADOVEANU, O. VII 192. Atunci cînd Călifar ridica stăvilarul și slobozea pe scoc cimpoiul apei, apa fluiera cum fluieră un șarpe încolțit de flăcări. GALACTION, O. I 44. Morarul... ridică stăvilarul, căci venise la măcinat un bătrîn cu porumb. DELAVRANCEA, la TDRG. Lăsînd morarul stăvilarele, ca să i se adune apă, din sus de moară apa era totdeauna ridicată. SLAVICI, V. P. 36. ♦ (Rar) Iaz format de apa zăgăzuită. Rostogolit de un vîrtej în adîncul haotic al stăvilarului. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 21. 3. Fig. Obstacol, piedică; împotrivire. Se simțea cu atît mai dîrz și mai hotărît, cu cît stăvilare mai tari i se ridicau împotrivă. VLAHUȚĂ, O. A. I 146. 4. Întăritură de protecție făcută în preajma unui pod. Rîul sporit de șivoaie... sălbatec curgînd potopește și rupe zăgazuri, Nici nu mai pot să-l împiedece-a podului tari stăvilare. MURNU, I. 89.