Definiția cu ID-ul 956855:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STĂTÚT, -Ă, stătuți, -te, adj. 1. (Despre apă, aer) Care a stat prea mult într-un loc fără a fi primenit; viciat, stricat. Un fluviu se revărsa, rupînd lunci negre, dîmburi, repezind la vale ape stătute, fără o zare în ele. CAMILAR, N. I 267. Mă privea cu ochi buni, verzi ca apele stătute. SADOVEANU, O. VIII 172. E cald, un aer stătut și îmbîcsit. VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ (Despre alimente) Care a început să se altereze; vechi. 2. (Despre oameni) Înaintat în vîrstă; bătrîn. După ce avea acum și moară, să gîndește să să însoare, că era holtei cam stătut. RETEGANUL, P. IV 29. Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. CREANGĂ, P. 139. Dar acum sînt om stătut, Și pățit și priceput, Și văd bine că-i dat mie Ca să mor în haiducie. ALECSANDRI, P. P. 254. ◊ Fig. Merii stătuți din mijlocul grădinii. CONTEMPORANUL, VII 482. 3. (Învechit, de obicei urmat de determinări cauzale introduse prin prep. «de») Obosit din cale-afară; rupt de oboseală. Parcă-s eu de vină dacă-s caii stătuți de drum. D. ZAMFIRESCU, la CADE. Sudori de sînge curgea de pe fețele romînilor, atît muncise în cursul zilei și atît erau de stătuți de osteneală seara. ISPIRESCU, M. V. 26.