Definiția cu ID-ul 957508:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STÎLCÍ, stîlcesc, vb. IV. Tranz. 1. (Adesea determinat prin «în bătăi», «în pumni» etc.) A bate rău, crunt. La întoarcerea de la tîrg, de necaz că nu i s-a dat slobod divorțul, Florea Pancu și-a stîlcit femeia în bătăi. STANCU, D. 83. [Tata și mama] i-ar dăula-n bătăi... dacă ar afla că m-au stîlcit în pumni, în picioare. id. ib. 354. Frații sindicaliști au fost stîlciți la București, după ce și ei au zdrelit destui polițiști. CARAGIALE, O. VII 148. Cică-i voinicie boierească să stîlcească un biet om de surugiu, ostenit ca vai de el. ALECSANDRI, T. 49. 2. A deforma, a zdrobi prin lovituri; a schilodi, a schimonosi, a sluți (prin bătaie); a cotonogi. Păcat de juncă să-și stîlcească piciorul. Rămîne șoldită. DAVIDOGLU, O. 63. Mi-am acoperit obrajii cu mîinile. Mi-am spus: să nu-mi stîlcească fața. STANCU, D. 342. ♦ Refl. A se lovi tare, a se zdrobi (prin lovire sau cădere); a se schilodi. Eu cad și mă stîlcesc Și șchiopez și mă ciuntesc. CONTEMPORANUL, III 731. [Bursuflescu, căzînd:] Valeu! M-am stîlcit! ALECSANDRI, T. 274. 3. Fig. A pronunța prost un cuvînt, a vorbi prost o limbă; a poci, a stropși.