STÂLPNIC, stâlpnici, s. m. (Înv. și pop.) Pustnic care trăia retras pe vârful unui munte sau în vârful unui stâlp. ♦ Supranumele Sfântului Simeon care a trăit 45 de ani pe vârful unui munte. – Din sl. stlăpĭnicŭ.

stâlpnic [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 65^r/33 / Pl: ~ici / E: sl стлъпьникъ] 1 sm (Îvp) Pustnic care trăia retras pe vârful unui munte înalt sau pe capitelul unei coloane Si: (îvr) turnean V stilit. 2-3 sm, a (Rar) (Persoană) care constituie un sprijin de nădejde pentru cineva.

stâlpnic m. 1. sfânt care și-a petrecut vieața ca sihastru pe vârful unui munte; 2. supranumele sf. Simion, care a trăit 45 de ani pe un vârf de munte lângă Antiohia (serbat la 24 Maiu): Stâlpnicul, după credința poporului, ține cerul și pământul. [Slav. sTLŬPĬNIKŬ, care stă pe un stâlp: devenit, prin etimologia populară, coloana universului, un fel de Atlas al mitologici moderne].

Simion m. 1. unul din cei 12 fii ai lui Iacob; 2. (Stilitul sau Stâlpnicul), cuvios pusnic, născut în Cilicia, stete 26 ani pe vârful unui stâlp, de unde supranumele de Stâlpnicul (390-460): serbat, 1 Septemvrie.

stîlpnic m. (vsl. stulpĭnikŭ). Epitetu sfîntuluĭ Simion, care a trăit 45 de ani pe un vîrf de munte (considerat ca un stîlp) lîngă Antiohia și a căruĭ zĭ se sărbează la 24 Maĭ (Poporu-l consideră ca pe Atlante, susținătoru ceruluĭ și pămîntuluĭ).

stâlpnic (desp. stâlp-) (înv., pop.) s. m., pl. stâlpnici

*stâlpnic (stâlp-) (înv., pop.) s. m., pl. stâlpnici

SIMEON STILITUL (STÂLPNICUL) (c. 390-459), ascet siriac. Sfânt. Și-a petrecut ultimii 30 de ani din viață în vârful unui stâlp, predicând și convertind la creștinism.

stâlpnic, stâlpnici, s.m. (înv. și pop.) 1. pustnic care trăia retras pe vârful unui munte înalt; sihastru. 2. persoană care constituie un sprijin de nădejde pentru cineva. 3. supranume pentru Sf. Simion (serbat la 24 mai).