Definiția cu ID-ul 1249495:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPĂTĂRIE s. f. (Mold., ȚR) 1. Sală din palatul domnesc unde aveau loc unele ceremonii. A: Vasilie-Vodă ... îndată au ieșit în spătărie și l-au chemat la sine la adunare. M. COSTIN. Din spătărie încolo, mai înluntru, nime nu pute întra, nici boieri, nici mazili. NECULCE ; cf. NCL II, 299; GHEORGACHI. B: Gheorghe logofătul, în mare grijă, șăzînd in spătăriea lor, ținea toiagul la gură. R. POPESCU. ◊ S. comp. Spătăria (cea) mică = cabinet personal al domnitorului. I-au ieșit înainte Domnul pînă în pridvor și... s-au suit în spătăriia cea mică. R. POPESCU. 2. Clădire în care își avea sediul instituția condusă de (marele) spătar. A: Și la purces petrecuți, pănă la spătărie, iarăș cu alai l-au petrecut boerii orînduiți pănă la gazda lui. NCL II, 297. B: Marțea înaintea spătării[i] să aibă vreme a se arăta cîți din boiari mazili au să arate cevaș mai deosebit. PRAV. COND. (1780). Etimologie: spătar + suf. -ie. Vezi și spătar, spătărel, spătăresc, spătări.