spúză f., pl. e (lat. spodium, spuză, vgr. spódion, zgură, de unde vine și alb. špuză, spuză. D. rom. vine bg. rut. spuza). Cenușă ferbinte: o turtă coaptă’n spuză. Prov. Fiecare-șĭ trage spuza pe turta luĭ, se laudă pe sine, caută foloase p. sine. Fig. Spújină, mare mulțime (de copiĭ): o spuză de copil. V. poĭadă.