SPIRIDUȘ, spiriduși, s. m. (În basme și în superstiții) Drăcușor vioi și poznaș, despre care se crede că e capabil să se întruchipeze în diferite vietăți și că servește pe vrăjitori. Cucoana Mărioara parcă avea spiriduș; gîcea fără greș cînd avea cuconu Ioniță în mînă concina cea mare sau cea mică. HOGAȘ, H. 9. Cînd eram eu tînără, cum îți țesam în războaie... îmi îmbla suveica ca un spiriduș. CONTEMPORANUL, V_I 297. – Variantă: spirituș (CREANGĂ, P. 163, ȘEZ. V 137) s. m.