specios, -oasă adj. (impropriu) Deosebit, special, specific ◊ „Colecția sau seria nu înseamnă întotdeauna și tiraj mare, așa cum se crede de obicei. O carte mai specioasă, dintr-o colecție, poate avea tirajul unei cărți de poezie.” R.l. 17 II 73 p. 2. ◊ „În aceste zile, pereții «Simezei» au fost incendiați de Dipșe. Dar incendiați benefic, feeric. Într-un roșu dominant, căruia, pentru că nu știm să-i zicem pe numele lui specios (dacă va fi existând vreunul), îi vom spune «roșu de Maramureș».” Sc. 1 VII 75 p. 4. ◊ „[...] o oarecare uscăciune, o dificultate în receptare, precum și trimiterea, nu de puține ori, la termeni specioși [...]” Săpt. 4 X 85 p. 2; v. și campus (din fr. spécieux, legat de rom. special prin etim. pop.; Graur C. 55, Th. Hristea în Sc. 13 I 76 p. 4; DN, DEX, DN3 – alt sens)