Definiția cu ID-ul 955883:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPĂRTÚRĂ, spărturi, s. f. 1. Gaură, deschizătură (produsă prin spargere, prin distrugere sau rupere). Umbrele amurgurilor intrau prin spărturi, prin colțurile ruinii. SADOVEANU, O. III 583. Pereții văruiți de curînd de-abia se văd prin spărturile gardului. REBREANU, I. 10. În cealaltă parte a șurii, știam o spărtură. Pe acolo, în bătaia lunii aș fi putut vedea tot. DUNĂREANU, N. 36. ◊ (Poetic) Se vede oiștea carului-mare printr-o spărtură din norii negri. DUMITRIU, P. F. 21. Soarele se ivi într-o spărtură de nouri, aprinzînd mii de curcubeie pe cîmpurile înzăpezite. REBREANU, N. 96. ♦ Deschizătură. Nu i se vede decît brațul gol, care iese printr-o spărtură a vălului, și în care ține o făclie de ceară. NEGRUZZI, S. III 379. 2. (Mai ales la pl.) Bucată rezultată în urma spargerii unui obiect; ciob, așchie. Spre sud-est de satul Ibănești este o siliște veche... unde se găsesc încă bucăți de fier, hîrburi, spărturi de cărămidă și alte obiecte vechi. ODOBESCU, S. II 225. ♦ (Rar) Schijă. La sfîrșitul bombardamentului, o spărtură mare mă atinse pe mînă. CAMIL PETRESCU, U. N. 375. 3. Fig. Dezbinare, disensiune, ruptură.