2) somn n., pl. urĭ (lat. sŏmnus, somn, care vine din *sopnus, de unde și verbu sopire, a ațipi; vgr. ýpnos, ser. svap-na-s, somn, vsl. sŭpati, a dormi; it. sonno, sard. sonnu, pv. vfr. somme, sp. sueño, pg. somno. V. soporific, ipnotic). Starea de repaus în care omu și animalele dorm, adică, în mod natural, corpu lor își perde cunoștința și nu maĭ lucrează de cît inima, ceĭa ce se întlmplă obișnuit noaptea și excepțional ziua (invers la animalele de noapte): a-țĭ fi somn. Fig. Iarna e somnu naturiĭ. Somn de moarte, de plumb, somn greŭ, adînc. Somnu veșnic, moartea.