solmizație, solmizații s. f. (Muz.) Sistem de numire a sunetelor și de citire a notelor cu ajutorul unor silabe, după numele celor două silabe sol și mi din hexacordul lui Guido d’Arezzo (980-1050), sistem folosit azi în muzica liniară și mai rar în cea psaltică; solfegiere. Guido d’Arezzo a extras silabele dintr-un imn medieval construit melodic în trepte, pe care interpreții lui cantus planus, îl invocau față de protectorul lor (sf. Ioan) pentru a nu-și pierde vocea, instrumentul lor care le asigura profesionalitatea. Aceste silabe sunt ut, re, mi, fa, sol și la, ut fiind înlocuit în anul 1000 prin do (de la cuvântul dominus, invocat adesea în cantus planus). – Din fr. solmisation.