SOLCA, oraș în jud. Suceava, situat în depresiunea cu același nume, în zona de contact a prelungirilor Obcinei Mari cu pod. Sucevei, pe cursul superior al râului Solca (afl. dr. al Sucevei); 4.708 loc. (2005). Nod rutier. Expl. și prelucr. lemnului (cherestea). Fabrici de bere (din 1789) și de piese de schimb pentru ind. constr. de mașini. Muzeu etnografic. Sanatoriu T.B.C. Izvoare cu ape minerale sulfatate; calcice. Așezarea apare menționată documentar, ca sat, la 15 ian. 1418 într-un act emis de domnul Alexandru cel Bun, iar apoi este consemnată într-un hrisov din 8 aug. 1461, în care Ștefan cel Mare întărea satul S. lui Ivul și soției sale Cerna. În 1598, satul S. a fost cumpărat de Gheorghe Movilă de la Udrea Chiorul și dăruit mănăstirii Sucevița, împreună cu moara, biserica și tot ce avea întrânsul. În 1615, domnul Ștefan II Tomșa anulează dania făcută lui Gheorghe Movilă mănăstirii Sucevița, răscumpărând satul S. În 1775, S. împreună cu întreaga Bucovină intră sub stăpânire austriacă și odată cu aceasta încep să se stabilească aici mai multe familii de germani, polonezi, slovaci, ruteni, evrei ș.a. Declarat oraș în 1926. Monumente: biserica mănăstirii S., cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ctitorie din 1612-1622 a domnului Ștefan II Tomșa, cu zid de incintă (gros de 2 m) și turnuri de apărare datând din 1623 (ansamblul monastic a fost sfințit în 1623 de Anastasie Crimca, mitropolitul Moldovei). Mănăstirea S. a funcționat până în 1775, când a fost temporar desființată de autoritățile austriece. Biserica a fost restaurată în anii 1901-1902 și 1985-1990 (reînființată la 29 iun. 1997); casa Savetei Cotrubaș (1670), monument de arhitectură care adăpostește astăzi Muzeul etnografic; hsnul S. (sec. 19).