Sofronie O raritate în inventarul de prenume folosite astăzi, Sofrónie, fem. Sofrónia, reproduce numele pers. gr. Sophrónios, fem. Sophronia, o formație mai tîrzie pe baza vechiului Sóphron, atestat încă din sec. 5 î.e.n. Cu semnificație clară pentru greci (adj. sóphron „înțelept, cu minte sănătoasă”) și de efect în epoca creștină (→ Sofia), numele pătrunde în onomasticonul creștin, se răspîndește în Europa, fiind mai frecvent în răsărit (aici este cunoscut mai ales cultul unui patriarh din Ierusalim, sec. 7, autor al multora dintre viețile sfinților). La noi numele apare în documentele Țării Românești încă din anul 1400 (purtătorul fiind egumenul mănăstirii Cozia). Sînt atestate apoi și formele masc. Sofronea, Sofron, Frone(a), Șofron, fem. Sofronia, Sofronica etc.; un probabil derivat Sofroncea stă la baza vechilor toponime Șofrăncești (devenit Șofrăcești) și Șofrăceni, Șofrănceni. ☐ It. Sofronio, magh. Szofron, Sofrónia, bg. Sofron (ii), Sofran, rus. Sofron, Sopron, ucr. Saprún etc. ☐ Sofron, sec. 5 î.e.n., scriitor grec din Siracuza, creatorul mimului ca specie literară (compoziție dramatică în proză).