Definiția cu ID-ul 955756:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SOȚ, soți, s. m. 1. Bărbatul considerat în raport cu soția lui. Mă duc departe, pînă unde voi da de Florea-nfloritul, dar de cumva l-oi putea aduce, să fie soț sorei mele. RETEGANUL, P. V 35. Nenorocita drumeață a îngenuncheat lîngă patul soțului ei și a început a plînge cu amar. CREANGĂ, P. 97. Viteazul meu soț! urmă ea, destul! Ajungă atîta sînge vărsat, atîtea văduve, atîția sărimani! NEGRUZZI, S. I 146. ♦ (La pl.) Cele două persoane unite prin căsătorie. Strigară... că acești soți să-i domnească de aici înainte. ISPIRESCU, L. 40. Toți felicitau pe tinerii soți, gătindu-se a-i întovărăși acasă. NEGRUZZI, S. I 53. ♦ (Învechit și popular) Soție, nevastă. Aceasta să-mi fie soț Pîn’ la ziua de județ. MARIAN, NU. 580. 2. (Popular) Tovarăș, ortac. Acest om era un adevărat frate al meu, ca toți soții săi de la Bogdana. SADOVEANU, E. 266. Folosiseră urzeala unui alt cîntec mai vechi, știut de ele, despre un cioban Din Constandin, ucis de soții săi. CAMIL PETRESCU, O. II 202. Izbutise a-și face soți cu care să-și petreacă urîtul în singurătatea lui. ISPIRESCU, U. 83. ♦ Persoană care întovărășește pe cineva într-o călătorie, într-o întreprindere; însoțitor, tovarăș. Acest bătrîn mÎhnit, soțul nostru de vînătoare de sitari... a făcut cîteva greșale mari. sadoveanu, E. 42. Un drumeț ciudat răsare... Dă din mîini, șoptind grăbit, Parcă spune-o taină mare Unui soț închipuit. TOPÎRCEANU, B. 71. Soții de călătorie începuseră să murmure contra prelungirii călătoriei; îmi trebuia elocința lui Cicero, ca să-i conving. BOLINTINEANU, O. 304. ♦ Asociat, colaborator, părtaș. Soții, care și cu ce agonisise, intrau în pivniță și Jap împărțea cu echitate. GALACTION, O. I 309. 3. Obiect care, împreună cu altul, formează o pereche. (Mai ales în loc. adj. și adv.) Cu (sau fără) soț = cu (sau fără) pereche, în număr pereche (sau nepereche). Dacă treptele or fi cu soțși eu știu că sînt cu soț, atunci să știi că da. DELAVRANCEA, O. II 324. Pe lîngă plopii fără soț Adesea am trecut, Mă cunoșteau vecinii toți, Tu nu m-ai cunoscut. EMINESCU, O. I 191. Să jucăm doi cîte doi... ochi în ochi, umăr la umăr, Și-n horă cu soț la număr. ȘEZ. V 151. ◊ Expr. A nu avea soț = a fi unic în felul său, a fi fără pereche, fără seamăn, extraordinar. Un blestemat ce nu avea soț în lume. GORJAN, H. II 150.