SNOAVĂ (v. sl. iz nova, din nou) Narațiune în proză, specie a literaturii populare, de proporții reduse, cu caracter anecdotic, în care elementul epic se împletește cu cel satiric. Împrumutînd nu arareori factura fabulei esopice, snoavele circulă adeseori și sub numele de povești, iar atunci cînd sînt în versuri (mai rar însă), de glume. În folclorul nostru, ca și în folclorul mai tuturor popoarelor, ele ocupă un loc însemnat. Fondul lor, în mare parte, îl formează povestirea scurtă a unui fapt hazliu, în cuprinsul căruia sînt biciuite defecte omenești. Elementul fantastic lipsește în genere sau este folosit rareori cu efecte grotești. Sînt producții asemănătoare cu facetiae, cum erau denumite în latină asemenea povestiri și acele fabliaux ce circulau la francezi, destul de numeroase în timpul evului mediu. Asemeni basmelor, snoavele au o vechime foarte îndepărtată. Au însă proprietatea de a se adapta actualității și specificului național, obiceiurilor locului – multe dintre ele putînd avea chiar o origine recentă. După unii cercetători, ele sînt rezultat al poligenezei în timp și spațiu, al circulației lor și al contribuției tuturor popoarelor în crearea și proliferarea lor. Culegeri și prelucrări în literatura noastră: cele ale lui Petre Ispirescu, T. Speranția, Petre Dulfu, Ion-Pop Reteganul.