smîrd (-dă), adj. – 1. (Înv.) Grosolan. – 2. Murdar, scîrbos. – 3. (Trans.) Urît, mișel. – Var. zmîrd, Trans. de V. zmărd. Sl. smrŭdŭ „plebeu” contaminat cu smradŭ „duhoare” (Miklosich, Slaw. Elem., 865; Cihac, II, 351). – Der. smîrdă, s. f. (înv., murdărie); smîrdoare, s. f. (Mold., pată de grăsime, împuțit, persoană scîrboasă); smirdar, s. m. (rododendron, Rhododendron Kotschi; afin roșu, Vaccinium vitis idaea), var. rară smîrdar, aparține aceleași familii, cf. sb. smrdac „ciumăfaie”, smrdelj „coriandru” (Candrea; după Tiktin și Scriban, legat de rus. „smoroda” „coacăză”; după Conev 49, din bg. smărdar; după Diculescu, Elementele, 481, de la un gr. *σμυρρίς < -ίδος < μυρρίς; după Pușcariu, Dacor., III, 690, de la rosa *myrrhida; după Pușcariu, Lr., 176, de origine tracă).