smiorcăială sf [At: REBREANU, R. II, 64 / V: (reg) ~ier~, smor~ / Pl: ~ieli / E: smiorcăi + -eală] 1 Sunet caracteristic provocat de cel care trage (în mod repetat) aerul pe nas Si: smiorcăit¹ (1), (reg) sfârcâit, smârcâială, smârcitură (1). 2 (Mun) Gălăgie mare. 3 (Pex) Bătaie (1). 4-5 Plâns înăbușit și întretăiat (alintat și prefăcut) Si: smiorcăit¹ (2-3), (rar) smiorcăitură (1-2), (îrg) scriveală (1-2), (reg) scrivitură (1-2), smiorcăneală (2-3), smiorcănit¹ (2-3), smârceală, (fam) sclifoseală, sclifosit¹. 6 (Pex) Sunet emis de cel care se vaită. 7 (Mun) Zgomot, asemănător unui clipocit, pe care îl face apa intrată în încălțăminte. 8 (Mun) Zgomot, asemănător unui clipocit, pe care îl fac rufele îmbibate cu apă, când sunt stoarse ori spălate.