smetie sf [At: BUL. FIL. V, 315 / V: zm~ / A și: smetie / Pl: ~ii / E: ns cf smidă²] (Reg) Băț folosit la îmblătitul grâului.

smetie și zmetie f. (vsl. sŭmetiĭe, rus. smétĭe, gunoĭ măturat; ceh. metia, dim. metelka, nuĭa, vargă; bg. rus. metla, mătură; bg. po-mét, coadă de mătură de curte. V. mătură). Munt. Mold. sud. Prăjină, nuĭa, vargă (la Cod. = peleacă, „prăjină pentru bătaĭe”).- Pe atuncĭ nu eraŭ puștĭ de astea de un cot; Negrilă avea o pușcă cît o smetie (Sov. 27). Să-ĭ ție mănunchĭu de smetiĭ (ca să-ĭ bată. Lung. 71).

zmetie sf vz smetie

zmetie s.f. v. smetie.

zmétie, V. smetie.

SMETIE, smetii, s. f. (Mold., Var.) Zmetie. (cf. zmetie)

smetie (-ii), s. f. – (Mold.) Par, prăjină. – Var. zmetie. Sl. sŭmetije, rus. smetie (Scriban).

ZMETIE, zmetii, s. f. (Mold.) Băț, prăjină. (din sl. sŭmetije, rus. smetie)

smetie, smetii, s.f. (reg.) băț (folosit la îmblătitul grâului).