sloĭ n., pl. urĭ și m. (ca la N. Cost. 2, 30), pl. tot sloĭ (sîrb. rus. sloĭ, strat). Strat de ceară orĭ de seŭ (turtă) format în tipar și dat în negoț (Vechŭ). Strat de gheată care plutește pe rîurĭ: pe Dunăre aŭ început să curgă sloĭurĭ. Munte de gheată care se desprinde de la polĭ și plutește pe ocean spre marele pericul al navigatiuniĭ: giganticu transatlantic „Titanic” s’a cufundat la 1912 ciocnindu-se de un sloĭ. Trans. Un fel de mîncare de carne de oaĭe feartă cu multă ceapă în seu eĭ. Adv. Înghețat sloĭ (picioru, mina), foarte înghețat. V. santă.