1) singur, -ă adj. (lat. singulus, singur). Izolat, fără tovarăș: a trăi singur, un om singur călătorește maĭ ușor de cît o trupă. Numaĭ, unic: un singur călător, maĭ am un singur dor, fată singură la părințĭ. Chear, însușĭ, fără ajutoru cuĭva (ca vsl. samŭ): am tăĭat lemnele singur, eŭ singur. Chear, însușĭ, în persoană: împăratu singur sá răpezit în luptă. Singur singurel, singur de tot, absolut singur.