Definiția cu ID-ul 1093257:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

sinecdocă (gr. synekdokhe „cuprindere la un loc”, „ceea ce se înțelege la un loc”), figură de substituție, generată de principiul contiguității materiale, prin care se denumește un obiect cu numele altuia aflat într-un raport de „cuprindere” organică, cum ar fi partea pentru întreg și invers, specia pentru gen și invers (A): „Și cosița ta bălaie o aduni la ochi plângând, Inimă făr’ de nădejde, suflete bătut de gând...” (Eminescu) Dacă amândoi termenii au același coeficient de plasticitate, substituirea se poate face reciproc, adică același termen poate avea și funcția de termen propriu și pe cea de termen figurat; dar de obicei atunci când „obiectul cuprinzător” este mai semnificativ, el devine termenul figurat specializat, fără ca substituția reciprocă să mai fie posibilă, și invers: „obiectul cuprins” fiind mai semnificativ, mai poetic, „obiectul cuprinzător” nu mai poate avea întrebuințare figurată. Astfel, în exemplul de mai sus, substantivele „inimă” și „suflet” substituie substantivul „iubită”, tocmai pentru că în context nu ar fi avut atâta pondere poetică. S. este, în exemplul de mai sus, o substituție ireversibilă.