SINALEFĂ s. f. (< fr. synalèphe, cf. gr. synaloiphe „redare coerentă”, „fuziune” < synaleiphein „a face coerent”): fuziune, în timpul pronunțării, a două silabe într-una singură, prin eliziune sau prin sinereză (v.), ca în exemplele „Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci” (M. Eminescu); de acolo > de-acolo, pe acolo > pe-acolo etc.