Simbolism (< fr. symbolisme) Curent literar-artistic de mare amploare, care a impus o nouă înțelegere a poeziei și artei și care își are începuturile de afirmare în Franța pe la finele secolului al XlX-lea, ca o reacție antinaturalistă și antiparnasiană. Denumirea de simbolism a acestui curent i-a fost dată de poetul Jean Moréas, în 1885, înlocuind o mai veche și nepotrivită denumire, aceea de decadentism. Fără să aibă un program precis formulat, doctrina simbolistă se găsește, în germene, exprimată în poemul Corespondențe al lui Baudelaire, care consideră existența reală ca învelișul exterior, o mască simbolică a unei alte realități, în care toate se confundă și-și corespund: Parfum, culoare, sunet, se-ngînă și-și răspund... Poezia simbolistă se caracterizează mai ales prin faptul că evocă și sugerează printr-o serie de mijloace ca: muzicalitatea sau sonoritatea cuvintelor strîns legate de tonul emoțional și realizată prin cadență, ritm lăuntric, repetiții, refrene, armonii etc. („Muzică înainte de toate”, spune P. Verlaine în a sa Artă poetică); folosirea simbolurilor, nu însă a celor cunoscute, tradiționale, ci simboluri noi, inventate de fantezia poetului; preferința pentru imagini vagi, fluide, fără contur, unui limbaj cu multe resurse sugestive; cultivarea, cu predilecție, a versului liber. Meritul simbolismului este de a fi pus în locul exprimării discursive, al descripției precise și prozaice, exprimarea emoției pe calea sugestiei muzicale și prin mijlocirea simbolurilor. La noi, primul teoretician al simbolismului este Al. Macedonslri (Poezia viitorului). De asemenea, E. Lovinescu vede în simbolism adîncirea lirismului în subconștient, prin exprimarea, pe cale mai mult de sugestie, a fondului muzical al sufletului omenesc. Poeți mai reprezentativi ai simbolismului nostru sînt: Tr. Demetrescu, Dimitrie Anghel, Ștefan Petică, Ion Minulescu, G. Bacovia, M. Cruceanu ș.a. Elemente simboliste se pot întîlni și la: T. Arghezi, I. Pillat, Demostene Botez, Adrian Maniu ș.a.