Sidonia Prenume feminin modern împrumutat pe cale cultă din onomastica apuseană, Sidónia este interpretat în mod diferit de către specialiști. O primă ipoteză vede în acest nume o creație a onomasticii creștine pe baza subst. gr. sidón „pînză, cearșaf”, în amintirea pînzei în care a fost înfășurat Iisus pentru înmormîntare. Etimologia pare puțin convingătoare din multe motive pe care nu le aducem în discuție, în afară de cel care privește zona circulației numelui; conform etimologiei propuse numele personal ar trebui să fie o creație grecească; cum se explică atunci absența totală a numelui din onomastica popoarelor de rit ortodox din sud-estul Europei (greci, slavi, români etc.). Sidonia este cu siguranță creat în apusul Europei, iar singura bază acceptabilă este numele pers. Sidonius, atestat în izvoarele grecești și latine din primele secole ale erei noastre. Forma gr. Sidónios apare în lucrările scriitorului și filozofului ateu Lucian din Samosata, c. 125 – c. 192 (numele era purtat de un sofist din Atena). Cum același cuvînt era folosit de greci cu valoare adjectivală, Sidónius este la origine un supranume care indica proveniența locală a purtătorului, „din Sidon” (veche cetate feniciană, cunoscută încă din milen. 2 î.e.n.). Printre alți purtători ai numelui, se remarcă Caius Solius Apollinarius Sidonius, episcop de Averna (azi Clermont-Ferrand, Franța) și scriitor care a trăit între c. 431 – 487; episcopul este sanctificat, numele Sidonius intrînd astfel în onomasticonul creștin și calendar. Cu toate că Sidonia nu apare în izvoarele mai vechi, acesta este în mod normal corespondentul feminin al lui Sidonius (păstrat în franceză sub formele Sidain, Sedaine sau Saën, – ultima fiind populară). Cu siguranță că în epoca Renașterii, Sidonia a fost reintrodus în uz ca nume al Didonei, eroina Eneidei (etimologia este însă aceeași). ☐ Fr. Sidonie, germ. Sidonie, it. Sidonia, magh. Szidónia etc. ☐ Scriitoarea franceză Sidonie-Gabrielle Colette.