siclét n., pl. e (turc. syklét). Vechĭ. Opresiune, suferință, poruncă aspră pe capu cuĭva. Azĭ Mold. sud (siclet și siclit). Mare opresiune în răsuflare din pricina spaimeĭ, întristăriĭ saŭ spațiuluĭ strîmt în care te afli și nu te poțĭ mișca: îmĭ venea siclit. V. stenahorie și năplăĭală.