SIÁL (< fr., germ.; {s} fr. si[licium] + al[uminium]) s. n. Partea superioară a scoarței terestre, alcătuită din compuși ai siliciului și aluminiului (roci granitice, gnais, porfir); foarte groasă în domeniul continental (10-15 km în regiuni de platformă și depresiuni, 30-40 km în regiuni de orogen), dar subțiindu-se până la dispariție în domeniul oceanic. Este situat deasupra păturii bazaltice a scoarței terestre (sima).