SHOGUN [ʃogún] (cuv. japonez) s. m. Titlu purtat de conducătorii militari japonezi între 1192 și 1867, care sub autoritatea nominală a împăratului au deținut efectiv puterea. Inițial, abrevierea lui sei-i-tai shōgun, în sec. 8, desemna un „generalisim care lupta cu succes împotriva barbarilor <ainu>” din N Japoniei. Titlul în accepțiunea lui deplină i-a fost acordat în 1192 lui Yoritomo Minamoto-no. Au existat patru dinastii shogunale: Minamoto (1192-1219), Fujiwara (1226-1252), Ashikaga (1338-1573) și Tokugawa (1603-1867). Persoană având acest titlu.