SFÎȘIAT, -Ă, sfîșiați, -te, adj. Rupt în bucăți, sfîrticat. Cămașa-i era sfîșiată. VORNIC, P. 216. Pînza sfîșiată... se zbătea nebună în suflarea vîntului. BART, S. M. 51. ◊ Fig. Pe cînd rîde, are-n pieptu-i al său suflet sfîșiat. MSCEDONSKI, O. I 241. Nu ți-o fi, bade, păcat Să mă lași aicea-n sat Cu sufletu sfîșiat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 252.