sfîrîĭ a -ĭ v. intr. (d. sfir și rudă cu vsl. svirati, sviriti, a șuiera; ngr. sfyrizo). Fac sfîr: fusu sfîrîĭe cînd se’nvirtește, apa sfîrîĭe cînd e aproape să fearbă, friptura sfîrîĭe pe grătar. Fig. Fugea de-ĭ sfîrîĭaŭ călcîĭele, fugea grozav. A-țĭ sfîrîĭ călcîĭele, a dori grozav să plecĭ. A-țĭ sfîrîĭ inima după, a ĭubi, a dori grozav.