SFÎRTICAT, -Ă, sfîrticați, -te, adj. Sfîșiat (în bucăți). În trei luni de zile, cît fusese oprit de medici să vorbească fiindcă avea plămînul drept sfîrticat de o schije de obuz, îndrăgise tăcerea. REBREANU, P. S. 110. Țesutul sfîrticat al trupului, ca și al sufletului, crescuse zgîrci nesimțitor în locul cărnii vii de odinioară. POPA, V. 341. ◊ Fig. Era o zdreanță dintr-o veche moșie, sfîrticată, prinsă în pămînturile vecine. DAN, U. 4. – Variantă: sfîrtecat, -ă (CAMILAR, N. I 148) adj.