sfoĭág n., pl. inuz. urĭ (orig neșt.; bg. svoĭak înseamnă „cumnat”. Cp. cu sfaĭog). Vest. Mucegaĭ: case vechĭ de piatră cu gangurĭ întunecoase și scărĭ pe care vremea a semănat sfoĭag (ChN. 2, 70). – Și sfoĭog (pl. oage): aceleașĭ sfoĭog de barbă (a Jidanuluĭ) azvîrlit, peticit pe icĭ pe colo (CL. 1919, 3, 213).