sfertodoct, -ă adj., s. m. f. (Om) care se crede cult dar are cunoștințe superficiale, mai puține chiar decât un semidoct ◊ „Ultima carte pe care a citit-o [...] a fost un almanah vechi uitat de un călător într-un tren de cursă lungă. Mimantul nostru nu-i nici măcar un semidoct. Eventual un sfertodoct.” I.B. 18 XII 71 p. 1. ◊ „Vă mărturisesc că tonul scrisorii dv. nu mi-i pe plac. Asemenea ton e îndreptățit numai când e vorba să fie atacat un sfertodoct cu fumuri, care se vâră unde nu-i fierbe oala.” R.lit. 14 II 74 p. 25; v. și R.l. 19 X 71 p. 1 (din sfert + -doct, după modelul lui semidoct)