Definiția cu ID-ul 942795:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SFĂRÎMÁ, sfărî́m, vb. I. (Și în forma sfărma). 1. Tranz. A sparge (în bucăți mici); a zdrobi. Oamenii pun mîna pe ciocan, pe daltă și pe dinamită și încep să sfărîme stînca. BOGZA, Ț. 53. E de mirare, domnule, cum de nu i-a sfărmat capul. C. PETRESCU, C. V. 35. În cîteva clipe sfărîmară tot ce se găsea în odaie. REBREANU, R. II 204. Bocănește el cît bocănește, cînd pîrrr! cade copacul peste car, de-l sfarmă, și peste boi, de-i ucide. CREANGĂ, P. 46. ◊ (Poetic) Un izvor Sfărîmă bobi de aur și de mărgăritare. EFTIMIU, C. 118. ◊ Expr. A sfărîma lanțurile robiei = a recuceri libertatea. A-și sfărîma capul (sau mintea) = a se frămînta; a-și bate capul. Am destule necazuri ale mele... ca să-mi mai sfarm eu capul și să mă amestec unde n-am cădere. C. PETRESCU, R. DR. 159. De ce să-și sfarme capul cu atîta carte? REBREANU, I. 52. Oricît îmi sfărm capul... nu-i chip s-o scot la cale. RETEGANUL, P. III 37. ◊ Refl. Focul, în umbra odăii, pîlpîie, scade, se sfarmă într-o grămadă de jar. SADOVEANU, O. VII 334. Roata de dinainte se izbi de el în repegiune și se sfărmă pe loc. ALECSANDRI, O. P. 259. (Poetic) Lăsă să-i lunece de-a lungul obrajilor două lacrimi grele ce i se sfărîmară în stropi de-argint. MIRONESCU, S. A. 86. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. Să-i moară Fulger? Poți sfărma Și pe-un voinic ce cuteza Să nalțe dreapta lui de fier, Să prindă fulgerul din cer? COȘBUC, P. I 146. Cine ești? Spune, că te sfărîm! ALECSANDRI, T. I 268. ◊ Refl. (Prin exagerare) Fiică-sa însă plîngea de se sfărma. SBIERA, P. 126. 3. Tranz. Fig. (Complementul este un abstract) A destrăma, a spulbera, a risipi, a împrăștia. Vuietul morii sfărma tăcerea zăvoaielor și se ridica deasupra freamătului apelor. SADOVEANU, O. I 68. Titu observă decepția tovarășului său de drum, îi părea rău că i-a sfărîmat o speranță și nu știa cum s-o dreagă. REBREANU, R. I 161. Necinstea în politică sfărîmă datoriile și drepturile unei națiuni întregi. DEMETRESCU, O. 207. ◊ Refl. Unitatea falsă, la care... supuse prin silă lumea, trebui să se sfarme, ca să facă loc unei organizări progresive. BĂLCESCU, O. II 6. (Poetic) În suflet simt cum negura se sfarmă Și se-mpletește albă dimineață. GOGA, P. 26. ♦ Refl. Fig. A se zbate, a se frămînta, a se chinui, a se strădui să... Dar de, boierule, nici ei n-au pămînt și de aceea se tot sfarmă să cîștige. REBREANU, R. I 191. De cînd așteptăm și ne sfărîmăm. GALKACTION, O. I 200. – Variante: sfărmá, sfarm și sfărm, sfărămá (NEGRUZZI, S. I 139) vb. I.