Definiția cu ID-ul 942782:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SFĂDÍ, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. (Adesea reciproc) A se certa. Strigînd se înflăcăra și se înfuria, ca și cînd s-ar fi sfădit cu dușmani nevăzuți. REBREANU, R. II 233. Ileana nu s-a putut răbda să nu se sfădească, acuma întîia oară, cu Marta. SLAVICI, N. I 52. Unii strigă marfa ce au de vîndut, alții se sfădesc pentru preț. ALECSANDRI, O. P. 285. ◊ (Glumeț) Cearta fără păruială, ca nunta fără lăutari. Dar noi nu ne certăm, ci numai ne sfădim. ISPIRESCU, L. 215. ◊ Fig. Ici-colo, în covălii... se sfădeau ciocanele. SADOVEANU, O. I 507. Găluștele, cu clocot, în ulcele se sfădesc. BELDICEANU, P. 53. Teiul, bradul se sfădea. Teiul către brad grăia... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 508. 2. Tranz. A mustra, a dojeni, a certa. C-așa-i dacă are Fira fată mare; Mi-o tot sfădește, Căci fata iubește Și se prăpădește Dup-un feciorel. COȘBUC, P. II 142. Făcea prostii, apoi mai era și băutor... Nu era nici o mirare dacă muierea-l cam sfădea. RETEGANUL, P. I 1. Ș-auzii pe maică-ta Cum pe tine te sfădea. HODOȘ, P. P. 137. 3. Refl. reciproc. (Neobișnuit) A se lua la întrecere; a rivaliza. Acest frumos oraș ce au luat numele de Parisul cel nou poate să se sfădească cu toate orașele ce pînă acum am numit. GOLESCU, Î. 123.