SERAI s.n. (Mold., ȚR) Palat al sultanului sau al marilor demnitari turci. A: Cei mai iscusiți îi bagă la saraiul împărătesc. URECHE. Palaturile și saraiurile lui cele minunate și de piatră încolțuratâ zidite. CD 1698. 10^v. I-a închis pe tuspatru în serai. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU ; cf. CD 1698, 9^v; AXINTE URICARIUL; PSEUDO-MUSTE; NECULCE: IM 1754, 6^r, 7^r, 9^r, 145^r; CD 1770, 10^v, 11^v; H 1771, 85^v, 87^v. 90^v, 91^r, 93^r, 101^r; H 1778, 5^v, 10^v, 12^r,114^r; H 1779¹, 47^r, 83^r, 147^{v, 153^{v}: H 1779², 78^r, 80^v. B: Îl ținea în saraiurile împărătești ca pre al lui copil. IST. T.R. Luînd pre hamul cu frumoasă țerimonie l-a suit sus în serai. R. POPESCU. Merg la saraiul veziriului. IM 1730, 14^r; cf. IM 1730, 9^v, 12^r, 204^v. Variante: sarai(u) (URECHE; IST. T.R.; CD 1698, 9^v, 10^v; AXINTE URICARIUL; R. POPESCU; PSEUDO-MUSTE; IM 1730, 9^v, 12^r, 14^r, 204^v; NECULCE; IM 1754, 6^r, 7^v, 9^r, 145^r; CD 1770, 11^v; H 1771 85^v, 87^v, 90^v, 91^r, 93^v, 101^r; H 1778, 5^v, 10^v, 12^r, 114^r; H 1779¹, 47^r, 83^r, 147^v; H 1779², 78^r, 80^v), sărai (CD 1770, 10^v; H 1779¹, 153^v). Etimologie: tc. seray, saray.