SEIMEN s.m. (Mold., ȚR) 1. (La turci) . Soldat dintr-un corp special al ienicerilor. A: Seimen. PSEUDO-AMIRAS (gl.). B: Acolo au ieșit siimenii vizirului și bostangiii împărătești. IST. Ț.R. 2. (În Țările Române) Ostaș mercenar pedestru carea vea ca principală atribuție paza curții domnești. A: I-au dus la odae de siimeni de i-au închis. NCL II, 294. I-au închis giupîneasa ș-au pus și sămenii de i-au râsîpit curțile din Iași. NECULCE; cf. M. COSTIN; NCL II, 296, 301: GHEORGACHI. B: Acest vistier . . . făcea rău, închidea pre la siimeni. R. POPESCU. Variante: sămen (NECULCE), siimen (IST. ȚR.; NCL II, 294, 296, 301): R. POPESCU), simen (GHEORGACHI), sîmen (GHEORGACHI). Etimologie: tc. seğmen.