SECUNDÁR², -Ă, (< fr.) adj. 1. Care ocupă locul al doilea într-o succesiune, într-o ierarhie. ◊ (GEOL.) Eră s. = Mezozoic. 2. Care se plasează pe al doilea plan din punctul de vedere al importanței; accesoriu (1). ◊ Propoziție s. (și subst. f.) ◊ Propoziție subordonată dependentă, în cadrul unei fraze, de propoziția principală din punctul de vedere al sensului. Medic s. = medic admis să se specializeze într-o clinică, după ce a susținut un concurs. Vegetație s. (asociație vegetală s.) = vegetație care apare (după îndepărtarea prin acțiunea omului a vegetației inițiale) ca urmare a dinamicii proprii a covorului vegetal (fără a fi semănată sau plantată de om), reflectând în compoziția ei floristică influența condițiilor locale de mediu. Se menține ca atare ca urmare a utilizării antropice moderate; dacă utilizarea antropică încetează, tinde să evolueze spre tipul de vegetație inițial, dacă presiunea antropică este prea mare se degradează. Asociațiile de pajiști folosite ca pășuni și fânețe în România au în cele mai multe cazuri caracter secundar, fiind formate în urma defrișării pădurii sau a rariștilor și tufărișurilor subalpine. Sin. vegetație seminaturală.